Mare Nostrum Seminar de formare pentru interpreți ai naturii

de Andreea PERHAIȚĂ Miercuri, 29 Ianuarie 2014 110
Organizația nonguvernamentală Mare Nostrum organizează, astăzi, începând cu ora 10,00, la Delfinariul din Constanța, un workshop de-dicat celor care doresc să devină interpreți ai naturii.  Evenimentul face parte din proiectul "Natura înseamnă totul", unul dintre cele două proiecte desemnate câștigătoare, din orașul Constanța, în cadrul programului de responsabilitate socială Heineken pentru Comunități, ediția 2013, dezvoltat în parteneriat cu Asociația CSR Nest. "În cadrul acestui workshop, parti-cipanții vor înțelege, conștientiza și se vor responsabiliza în legătură cu problemele din zona de coastă, care includ activitatea umană și efectele ei. Astfel, se urmărește dezvoltarea și promovarea tra-seului, ca modalitate alternativă de petrecere a timpului liber, precum și crearea structurii transnaționale funcționale care poate interpreta aspecte ale biodiversității din zona proiectului", a explicat Cecilia Pătrăhău, purtătorul de cuvânt al Mare Nostrum. La acest workshop, vor participa studenți implicați în concursul "Povestea mea te fascinează", dar și voluntari Heineken, angajați ai Complexului Muzeal de Științe ale Naturii și voluntari Mare Nostrum. "La acest curs, se va pune accent pe interpretarea naturii, o metodă inovativă și educativă prin care se urmărește satisfacerea setei de aventură și cunoaștere a turiștilor, precum și curiozitatea acestora, oferind noi semnificații naturii, inspirație. De asemenea, oferim noi oportunități de a pe-trece timpul liber într-un mod distractiv, relaxant și educativ pentru a face oamenii să revină cu plăcere de fiecare dată în aceste locuri", a mai adăugat reprezentantul Mare Nostrum.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei