Sfinții dobrogeni Epictet și Astion vor fi cinstiți timp de două zile

de Mirabela ȘERBĂNESCU Sâmbătă, 06 Iulie 2019 217
Luni, 8 iulie, Biserica Ortodoxă Română îi cinstește pe Sfinții Mucenici Epictet l și Astion. Potrivit reprezentanților Arhiepiscopiei Tomisului, Sfinții Epictet și Astion sunt cei mai vechi mucenici atestați documentar, de pe teritoriul României. 

"Ei au pătimit aproape de actualul sat Dunavățul de Jos, în cetatea Halmyris (județul Tulcea). Potrivit actului martiric, păstrat astăzi doar într-o copie din secolul XV, ei au pătimit în anul 290, ca urmare a persecuției dezlănțuite de împăratul Dioclețian. Originar din părțile Răsăritului, Sfântul Epictet era preot și ducea o viață curată. Astion era un tânăr chipeș, nepot al senatorului roman Iulian. Era păgân, dar, întâlnindu-se cu preotul Epictet și ascultându-i cuvintele pline de înțelepciune, se convertește la creștinism. Apoi, împreună, se îmbarcă și pleacă spre Halmyris. Sosind în cetate, comandantul Latronianus a aflat că există doi străini care i-au întors pe mulți de la cinstirea zeilor. Auzind  așa ceva, aceasta a poruncit ca cei doi să fie supuși chinurilor și pe 8 iulie 290 i s-a tăiat capul întâi lui Astion, apoi preotului Epictet", au declarat aceștia.

Cu prilejul cinstirii lor, IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, va fi prezent duminică, 7 iulie, la mănăstirea "Halmyris" din județul Tulcea, unde va oficia Sfânta Liturghie. Mai târziu, de la ora 16.30, el va oficia slujba Vecerniei la biserica "Sfinții Epictet și Astion" din Constanța, în cartierul Veteranilor. 

Apoi, luni, 8 iulie, de la ora 7.45, ÎIP Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea "Sfinții Epictet și Astion" de la Capidava, așezământ monahal care își cinstește ocrotitorii. Cu acest prilej, vor fi aduse spre închinare moaștele Sfinților Mucenic Epictet și Astion, de la Catedrala arhiepiscopală "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din Constanța.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei