Primăria Municipiului Constanța prin Serviciul Gestionare Spații Verzi continuă lucrările de toaletare a arborilor.
- Publicitate -
Sâmbătă, echipele au acționat pe bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între bulevardul Ferdinand și strada Negru Vodă.
De mâine până joi, în intervalul orar 08:00-16:00, muncitorii vor toaleta arborii de pe strada Mihai Viteazul.
Acțiunea este însă îngreunată de mașinile oprite pe partea carosabilă, motiv pentru care se face un apel la conducătorii auto sa nu își parcheze autoturismele în zonele în care se efectuează lucrări pentru a nu îngreuna accesul utilajelor.