Șoferii din Constanța au nervii întinși la maxim! "Ne-au disperat cu aceste capace de canalizare"

de Mirabela ȘERBĂNESCU Luni, 26 Februarie 2024 5886
Una dintre problemele reclamate în ultimii ani de către participanţii la trafic au reprezentat-o numeroasele capace de canalizare de pe carosabil, care nu au fost aduse la acelaşi nivel. Din cauza aceasta, şoferii sunt nevoiţi permanent să efectueze manevre de evitare, lucru care nu le este deloc pe plac. Mai mult decât atât, constănţenii susţin că manevrele pe care le fac în mod constant sunt periculoase, mai ales pe străzile mai înguste, acolo unde sunt în derulare diverse lucrări de înlocuire a conductelor de energie termică, de rezolvare a unor avarii şi nu numai.


Din păcate, din cauza acestor capace, mai înalte decât carosabilul sau afundate, o deplasare pe unele străzi poate fi asemănată, câteodată, cu o cursă plină cu obstacole, motiv pentru care conducătorii auto continuă să se plângă de această problemă. „Ne-au disperat cu aceste capace de canalizare! Nici nu apuci să te urci bine în maşină, că eşti nevoit să faci tot felul de manevre, pentru a-ţi putea continua drumul şi pentru a ajunge la destinaţia dorită. În unele cartiere, de exemplu, ţi-e şi teamă să mai circuli, ca să nu îţi strici maşina şi să nu pui în pericol viaţa celor cu care te afli în autoturism la momentul respectiv”, ne-a declarat Daniel G.
Și locuitorii din zona Energia se plâng că pe multe străzi nu au fost efectuate lucrări de înlocuire și aliniere a capacelor de canalizare. „Situaţia este întâlnită şi pe străzile Nicolae Kirculescu, Constantin Bobescu, Ionel Perlea, dar şi prin Anadalchioi, în centrul oraşului şi nu numai. Este dezastru peste tot. Abia ne mai putem mişca. Ne-au distrus nervii. Trebuie să facem slalom pe străzi, pentru a le evita. Nu este normal ce se întâmplă”, a precizat Irina F.


„Reparaţiile nu ni le decontează nimeni”
„Eu mi-am rupt deja, în urmă cu aproximativ două săptămâni, suspensia la maşină. Sper că aceste capace de canalizare vor fi aduse la acelaşi nivel, pentru că, în acest fel, vom ajunge la service-urile auto săptămânal, iar reparaţiile nu ni le decontează nimeni”, a adăugat la rândul său, Marian P.
Referitor la acest subiect, primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a precizat că procesul de înlocuire a capacelor este unui costisitor, dar că, pe bulevardele aflate în proiectul de modernizare al municipalităţii, această problemă va fi rezolvată: „În prezent, sunt 36.000 de capace, guri de canalizare în oraş şi aducerea lor la cotă, adică la nivelul asfaltului, ar costa în jur de zece milioane de euro. În plus, acesta este un proces care trebuie făcut în timp, nu peste noapte. Pe marile bulevarde am început să facem acest lucru, dar aceasta este o altă discuţie. Lumea ne întreabă de ce se decupează, după asfaltare. Aceasta este tehnologia. Noi trebuie să asfaltăm tot bulevardul, însemnăm unde sunt capacele gurilor de canalizare şi, după asfaltare, venim în dreptul capacelor, decupăm asfaltul şi aducem capacele la cotă. Asta se întâmplă în momentul de faţă. Sunt lucrări de fineţe, care se fac, momentan, pe bulevardele reabilitate“.

Potrivit şefului de şantier care efectuează aceste lucrări, Tudor Miron, până acum s-au adus capacele la cotă pe strada Mihai Viteazu, sectorul cuprins între bulevardul Mamaia şi bulevardul Ferdinand, pe bulevardul Mamaia, de la Capitol până pe strada Bucovina, şi se continuă şi în celelalte cartiere. La acest moment, se estimează că în aproximativ trei luni problema canalelor pe marile bulevarde va fi rezolvată. Pe de altă parte, procesul este îngreunat şi de faptul că gurile de vizitare (o componentă importantă a unui sistem de canalizare) aparţin de alţi operatori, şi nu de administraţia locală. De cine aparţin sau de cine nu aparţin este un lucru mai puţin important pentru şoferi, pentru constănţeni. Oamenii vor doar să circule în siguranţă pe străzi, fără a-şi distruge maşinile, să ajungă dintr-o zonă într-alta la timp şi nu să întârzie la muncă, şcoală sau grădiniţă.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei