Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Șomajul scade la 6% în ianuarie, dar tinerii rămân cei mai afectați

de Madalina PETRESCU Miercuri, 04 Martie 2026 61 < 1 min citire
Șomajul scade la 6% în ianuarie, dar tinerii rămân cei mai afectați
Rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost de 6% în ianuarie, în scădere cu 0,1 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna decembrie 2025, însă rata șomajului în rândul tinerilor rămâne la un nivel ridicat, de 28,2%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS).
Numărul șomerilor în vârstă de 15-74 ani estimat pentru prima lună a anului a fost de 490.500 persoane, în scădere atât față de luna precedentă (498.500 șomeri) cât și față de aceeași perioadă a anului precedent (494.700 șomeri).
Pe sexe, rata șomajului la bărbați a depășit-o cu 0,1 puncte procentuale pe cea a femeilor, valorile fiind 6% în cazul persoanelor de sex masculin și 5,9% în cazul persoanelor de sex feminin.
"Reține în continuare atenția nivelul ridicat, de 28,2%, al ratei șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani), înregistrat în perioada octombrie - decembrie 2025'" subliniază INS.
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 4,5% pentru luna ianuarie 2026 (4,6% în cazul bărbaților și 4,4% în cazul femeilor). Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 71,1% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna ianuarie 2026.
Taguri
Articolul anterior Exercițiu de alarmă și adăpostire în școli. Elevii învață să reacționeze ca la carte
Articolul următor Erdogan consideră atacurile împotriva Iranului o încălcare clară a dreptului internațional

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei