Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța informează contribuabilii, persoane fizice și juridice, că își pot calcula singuri impozitele și taxele datorate bugetului local prin accesarea site-ului www.spit-ct.ro, secțiunea "calculator taxe".
- Publicitate -
Serviciul online poate fi utilizat de contribuabili pentru calcularea impozitului pe clădiri, teren și mijloace de transport sau a taxelor pentru habitat, garaj sau liniște și siguranță.
Prin implementarea acestei măsuri managementul instituției urmărește creșterea gradului de informare al contribuabililor prin limitarea la maxim a timpului alocat în acest scop.