Centrul Regional de Licenţiere UEFA, inaugurat la Constanţa

Spitale fără pediatri suficienţi „Copiii nu sunt lăsaţi să sufere. Nu am pus lacătul pe poartă”

de Mirabela ȘERBĂNESCU Duminică, 03 Noiembrie 2024 1228
Problema lipsei de cadre medicale în unităţile sanitare cu paturi se acutizează în judeţul Constanţa. La Spitalul Municipal Mangalia, ca şi la Spitalul Municipal Medgidia este criză mare de pediatri, în condiţiile în care adresabilitatea este deja ridicată şi va creşte din ce în ce mai mult, pe fondul infecţiilor respiratorii de sezon.
Specialiştii se aşteaptă că secţiile vor deveni curând neîncăpătoare şi se gândesc cu groază că sunt insuficienţi, în comparaţie cu numărul pacienţilor.

Nici bine nu a venit luna noiembrie și mulți dintre voi aveţi deja copiii bolnavi, nu-i așa? Deseori, starea precară de sănătate a celor mici necesită prezentare la medic, deoarece tratamentele administrate la domiciliu nu dau rezultate optime. Din păcate, persoanele care locuiesc în Medgidia şi Mangalia sunt extrem de nemulţumite, pentru că, din lipsă de medici, în ambele spitale se aşteaptă mult până când micii pacienţi sunt preluaţi. Mai mult decât atât, uneori, părinţii sunt nevoiţi să îşi ducă micuţii tocmai la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dacă este vorba de un caz mai grav.

Ce se întâmplă în unităţile sanitare menţionate? De ce există acest deficit de personal?

„Ne mai bazăm pe medicii pensionari. Pe linia de gardă e problemă majoră şi pe secţie. Avem două doamne doctor, din care una a plecat în concediu de creştere a copilului, deci am rămas cu un singur medic. Totuşi, suntem în discuţii cu un medic care s-ar putea să vină. Trebuie să acoperim gărzile, pentru că, dacă pierdem linia de gardă, este grav. Secţia are, la acest moment, 30 de paturi. Din păcate, are şi paturi blocate, din cauza lucrărilor de reabilitare în derulare”, ne-a declarat managerul Spitalului Municipal Medgidia, dr. Dorel Oprea.
Ca urmare, au anunţat reprezentanţii unităţii, se caută un medic specialist dedicat și pasionat de îngrijirea copiilor, căruia îi este oferit un mediu de lucru colaborativ, sprijin și oportunitatea de a face o diferență reală în viața micilor pacienți.

Nici la Spitalul Municipal Mangalia nu s-a rezolvat problema deficitului de medici pediatri, deşi unitatea se confruntă cu această problemă de foarte multă vreme. Directorul Alina Dan a tot încercat, în ultimele luni să aducă medici pediatri pentru angajare/colaborare, să facă şi contract de gărzi, dar totul a fost în zadar. Nu vrea să vină nimeni, iar cei care au de suferit sunt bieţii copilaşi, care, dacă situaţia o impune, sunt plimbaţi de la un spital la altul.
Iată ce a declarat managerul pentru „Cuget liber”: „La noi nu s-a rezolvat nimic, în ultimele luni. Avem doar un medic funcţional, unul se află în concediu de creştere a copilului, iar celălalt specialist este în concediu medical, având o sarcină la risc. Ministerul Sănătăţii a fost informat despre acest lucru, şi chiar ne-a transmis că au primit petiţii şi sesizări de la pacienţi. Ei ne-ar putea ajuta. Ar putea detaşa aici medici din alte localităţi, unde sunt foarte mulţi. Nici în vară nu a vrut nimeni să vină.

Le-am pus la dispoziţie cazare gratuită, cu utilităţi plătite, dar nu au fost doritori. Noi vedem copiii chiar şi în aceste condiţii, dar după ora 14.00 nu mai avem pediatru. Copiii pot fi văzuţi de un alt medic pentru adulţi. Ei nu sunt lăsaţi să sufere. Nu am pus lacătul pe poarta spitalului şi copiii nu mai sunt consultaţi. Ei sunt investigaţi, li se recoltează analize, li se fac radiografii, orice au nevoie. Dacă ne depăşeşte, ca şi competenţe, îi trimitem la Spitalul Judeţean”.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei

Redacție Abonamente Publicitate Contact Arhivă Anunțuri Sursa de Sănătate Termeni și condiții Politica de confidențialitate