Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Spitalul de Ortopedie de la Eforie Sud, lăsat de izbeliște! "Multe clădiri sunt degradate"

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 10 Octombrie 2024 1385 3 min citire
Spitalul de Ortopedie de la Eforie Sud, lăsat de izbeliște! "Multe clădiri sunt degradate"
Pe vremuri extrem de căutat, fostul Spital de Ortopedie, Traumatologie și Recuperare Medicală (SOTRM) din Eforie Sud nu mai este ce a fost cu ani în urmă. Din păcate, din cauza lipsei de fonduri pentru reparații, pe amplasamentul unităţii sanitare sunt diverse structuri şi clădiri care au ajuns în stare avansată de degradare, sunt nefuncționale, fiind necesar să fie dezafectate.
Inaugurat în anul 1908, la propunerea prinţesei Maria, devenită ulterior regină, Spitalul din Eforie Sud a primit, la momentul respectiv, 12 hectare de pădure, pe malul mării. Convingerea reginei era că plimbările la malul mării și vegetația bogată vor contribui la recuperarea rapidă a pacienților, factori care au contribuit, cu siguranţă, la vindecarea multor persoane. De-a lungul timpului, mii şi mii de români și-au reparat oasele la Spitalul de Ortopedie, Traumatologie și Recuperare Medicală de la Eforie Sud, fostul SOTRM, cum i se zicea pe vremuri, acum secţie exterioară a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Imaginea de acum a sanatoriului nu mai este, nicidecum, ce-a fost odinioară, iar forfota din anii trecuţi a fost înlocuită de ciripitul păsărilor și, în depărtare, zgomotul valurilor mării. Ce se poate observa foarte bine este că cele mai multe pavilioane sunt închise și s-au degradat, corpurile anexe sunt părăsite, aleile fiind populate, de cele mai multe ori, de câinii maidanezi.
Care va fi soarta vestitului SOTRM?
În prezent, la iniţiativa Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), s-au făcut demersuri pentru reabilitarea unui corp de clădire, prin lucrări de reparaţii şi întreţinere, iar în prezent, după alţi câţiva ani de nefuncţionalitate, se află în curs de reabilitare bazinele din corpul clădirii.
Ultima reabilitare a fost catastrofală
Luând în considerare faptul că amplasamentul obiectivului se află între Marea Neagră și Lacul Techirghiol, recunoscut pentru efectele terapeutice ale apei sărate (mineralizate) și ale nămolului din liman, recomandate pentru tratarea unor boli, ţinând cont că este o zonă ofertantă pentru elementele naturale necesare procedurilor de recuperare balneo, Consiliul Județean intenționează să modernizeze Spitalul de Ortopedie, Traumatologie și Recuperare Medicală, să îl extindă, incluzându-l într-un ansamblu unitar, cu zone împădurite, prin implementarea proiectului privind realizarea Centrului Medical de Îngrijire și recuperare Eforie Sud. Totuşi, din cauza lipsei de fonduri pentru reparații, pe amplasamentul obiectivului sunt diverse structuri şi clădiri care au ajuns în stare avansată de degradare, sunt nefuncționale, fiind necesar să fie dezafectate. În acest sens, s-au făcut demersuri pentru demolarea corpurilor de clădiri aflate într-o stare avansată de degradare. Proiectul de hotărâre întocmit în vederea demolării clădirilor a fost supus atenţiei în şedinţa Consiliului Judeţean, dar a fost respins de către consilierii judeţeni", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al CJC, Marian Cioacă.
Reamintim că, în perioada 2014-2016, ambulatoriul a mai beneficiat de un proiect de reabilitare, în valoare de peste trei milioane de lei, dar, din nefericire, rezultatele acestuia au fost dezastruoase. Astfel, după încheierea lucrărilor au fost constatate numeroase deficiențe, inclusiv găuri în tavanul fals, prezența urmelor de infiltrații, cabinete fisurate, geamuri termopan care nu etanșează corespunzător etc.
Precizăm că, în prezent, terenul în suprafață de 108.685 mp este în domeniul public al U.A.T Județul Constanța. Pe viitor, Centrul Medical de Îngrijire și Recuperare Eforie Sud, care s-ar realiza pe acest amplasament, ar putea beneficia de un parc de recuperare cu pădure și vegetație abundentă, cu alei și zone pentru recuperare locomotorie prin medicina sportivă, cu o zonă care ar îngloba și locuinţele de serviciu existente pe teren. Reprezentanții CJC au precizat că acestora li se adaugă o bază de tratament de P+1E, cu arhitectură modernă, cu spații terapeutice, dotări de ultimă generaţie și cu circuite interne de recuperare. Pe scurt, dacă s-ar realiza, acesta ar putea fi un centru unic de interes public, reprezentativ pentru stațiunea Eforie Sud și implicit pentru județul Constanța. 
Taguri
Articolul anterior MAE a emis o atenţionare de călătorie pentru SUA din cauza uraganului Milton
Articolul următor Centrala de la Cernavodă are director nou. Romeo Urjan are peste 30 de ani experienţă în industria nucleară

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei