Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Staţiunea Mamaia şi alte două localităţi, fără curent electric

de Mirabela ȘERBĂNESCU Duminică, 30 Octombrie 2022 224 < 1 min citire
Staţiunea Mamaia şi alte două localităţi, fără curent electric
În ultima vreme, E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Astfel, lucrările au fost reduse la cele care sunt absolut necesare. Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Luni, 31 octombrie, vor rămâne fără curent electric consumatorii din
localitatea Poiana, cu străzile Câmpului, Cerealelor, Vântului, Semănătorului, Potârnichii, Albatros. Vor fi afectați de lucrări și locuitorii orașului Ovidiu, cu străzile Pajiștei, Egretei, Rândunicii, Lăstunului, Păunului, Vulturului, Cireșului și Fulgerului. Ultimele întreruperi se vor face în stațiunea Mamaia, incluzând hotelul „Complex Eden”, de pe bulevardul Mamaia nr. 347, vila „Marina”, vila „Ioana”, vilele nr. 20, 21, 22 şi Oficiul de Căpitănie Mamaia. Toate opririle sunt valabile în intervalul 9:00 - 17:00. 
Taguri
Articolul anterior Mai mulți japonezi cu același nume, reuniți în același loc, au intrat în Guiness Book: „Poate e ridicol, dar e un record”
Articolul următor La a treia ediție a Olimpiadei de Benzi Desenate, un elev din Medgidia a obținut mențiune

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei