Vineri, 05 Iunie 2026

Studenții de la Medicină învață cum să se comporte cu pacienții

de Mirabela ȘERBĂNESCU Sâmbătă, 07 Decembrie 2019 295 1 min citire
Studenții de la Medicină învață cum să se comporte cu pacienții
Fundația "Baylor Marea Neagră", în parteneriat cu Facultatea de Medicină și cu cea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității "Ovidius" a elaborat un curs și susține sesiuni de instruire în domeniul comunicării pentru studenți. Ca urmare, studenții din anii terminali și cei care urmează cursuri masterale au prilejul să se pregătească mai bine pentru viitoarele lor întâlniri cu pacienții sub îndrumarea specialiștilor. 
"De la începutul acestui an universitar am găzduit două asemenea sesiuni de comunicare pentru studenții mediciniști și ne bucură foarte mult interesul participanților. Obiectivul acestor cursuri este acela de însușire a unui stil de comunicare care să-i ajute pe pacienți să obțină cele mai bune rezultate posibile în situații oricum solicitante, așa cum sunt cele legate de propria sănătate, de dezvăluirea unui diagnostic, de prezentarea soluțiilor. La rândul lor, studenții înțeleg mai bine cum să comunice în funcție de experiențele, nevoile și prioritățile pacienților", a declarat Ana Maria Schweitzer, directorul fundației.  
Pentru studenții Facultății de Psihologie și Asistență Socială, cursul include și un joc de rol care are ca obiectiv ilustrarea utilizării unui instrument folosit în evaluarea pacienților cu HIV. În acest fel, viitorii psihologi și asistenți sociali au prilejul să înțeleagă mai bine nevoile persoanelor care caută ajutor pentru a obține și a menține pe termen lung schimbările dorite, cum ar fi  aderența la tratament sau implementarea unui stil de viață sănătos. 
Taguri
Articolul anterior Sancțiuni pentru cei care aruncă deșeurile la întâmplare
Articolul următor Cascadorie pe șosea: un șofer beat s-a răsturnat cu mașina!

Comentează știrea

Eori
27 mai 2024

Vizionați Și Ascultați Cu Atenție Aceste Video-uri Despre Medicină, Până La De Final, Și Trimiteți Mai Departe Aceste Informații, Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume, Poate În Acest Fel Politicienii Vor Face Investiții În Modernizarea Și Construcția De Spitale Și Facultăți De Medicină În România, Tot Odată Șpaga Trebuie Să Dispară Definitiv Din România, Adică Să Nu Mai Existe Șpagă În Spitalele Din România, I-ar Doctorii Și Doctorițele Să-Și Cunoască Meseria La Perfecție, I-ar În Acest Fel România Devine O Țară Mai Bună, Deoarece Lumea S-a Saturat De Criminali Și Criminale Pe Medicină; La Pușcărie Cu Criminalii Și Criminalele Pe Medicină. Mai Mult De Atât Doctorii Și Doctorițele Ar Trebuii Să Știe Să Opereze Oameni Și Copii Și Să Vindece Oameni Și Copii, Adică Doctorii Și Doctorițele Trebuie Să Știe Și Practică Pe Lângă Teorie, La Fel Și Farmaciștii Și Farmacistele Să Știe Și Practică Pe Lângă Teorie. România Are Nevoie De Mulți Medici Buni, Nu De Criminali Și Criminale Pe Medicină Care Omoară Oameni Și Copii, În Loc Să Vindece Oameni Și Copii ! Mai Mult De Atât Șpaga Trebuie Să Dispară Definitiv Din România: https://youtu.be/dI1d9eLJV4o?si=C5ptHUbKg74ohc-F https://m.youtube.com/watch?v=vBZocDYVR6Q https://youtu.be/imUtFmlRsQE?si=ioGjLZzl5aNhvbIh Trimiteți Mai Departe Aceste Informații, Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei