Potrivit Agenției Naționale de Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), există un termen limită pentru depunerea cererii de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului, astfel încât să nu pierdeți nici o zi de plată. Dacă respectați acest termen, însă, drepturile voastre vor fi acordate începând cu prima zi de eligibilitate. Ca urmare, dosarul trebuie depus în maximum 60 de zile lucrătoare, începând cu ziua următoare celei în care a încetat concediul de maternitate (nu mai devreme de a 43-a zi de la naștere). De asemenea, acesta poate fi depus în maximum 60 de zile lucrătoare de la nașterea copilului, dacă nu ați solicitat concediu de maternitate sau tot atât de mult timp, de la data adopției, instituirii tutelei, plasamentului sau încredințării. Angajații instituției precizează că dacă depuneți dosarul ulterior acestui termen, indemnizația pentru creșterea copilului va fi acordară începând cu data depunerii cererii.
- Publicitate -