Kids Arena organizează Târg de Educație, în incinta Centrului Comercial TOM

de Cuget Liber Joi, 12 Septembrie 2013 152
Kids Arena organizează prima ediție a Târgului de Educație, eveniment ce va avea loc în perioada 13 - 15 septembrie 2013, în incinta Centrului Comercial (TOM) Carrefour Constanța.
Timp de trei zile, Târgul de Educație va reuni sub aceeași cupolă cele mai importante centre educaționale, grădinițe și after school-uri din Constanța, precum și firme din domeniu, venind în întâmpinarea părinților cu sfaturi, produse și servicii special create pentru ei sau micuții lor.
Evenimentul are drept scop realizarea unei campanii complexe de informare adresată părinților, cu accent asupra posibilităților pe care le au în alegerea grădiniței, centrului educațional sau de after school, cursurilor de limbi străine, sport sau dezvoltare personală.
Vizitatorii sunt așteptați să participe, pe toată durata week-end-ului, între orele 12:00 - 19:00, la workshop-uri educative și distractive, ateliere de creație, tombole, activități interactive, spectacole și demonstrații de dans dedicate, deopotrivă, copiilor și părinților.
Printre invitați și participanți la acest eveniment se numără multe instituții de învățământ, fundații și ONG-uri, precum: Grădinița Colibri, Creșa și grădinița Kity Bity, Grădinița Mini London, Centrul educațional Helen Doron Constanța, Clinica stomatologică Rabbitdent, Școala de dans Salsa Encanto sau Fundația de Consultanță și Servicii Sociale pentru Copii și Familii Holt România. Partenerii media ai acestui eveniment sunt Cuget Liber, Radio Constanța și Radio Vacanța.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei