Vești mai puțin bune pentru turiștii care își petrec vacanța pe litoral. Începând de la 1 iulie, hotelierii au majorat tarifele de cazare, odată cu intrarea în perioada considerată începutul efectiv al sezonului estival.
- Publicitate -
Creșterile ajung până la 20%, în funcție de unitatea de cazare și de serviciile oferite. Până acum au fost practicate tarife de extrasezon, iar ajustările au fost minore. O nouă majorare importantă este așteptată la începutul lunii august, odată cu intrarea în vârful sezonului.
Reprezentanții agențiilor de turism spun că, începând de la 1 iulie, cele mai multe hoteluri au aplicat noi grile tarifare.
„De astăzi (n.r. 1 iulie 2026) se vor modifica tarifele pe litoral. Creșterile sunt între 10 și 15%, în funcție de fiecare hotel în parte. În stațiunea Mamaia, un hotel de trei stele poate fi găsit începând de la 240 de lei pe noapte, doar cu servicii de cazare, în timp ce un hotel de patru stele, cu mic dejun, plajă și piscină, pornește de la 460 de lei. Serviciile all inclusive costă de la 600 de lei pe noapte la un hotel de trei stele și de la 800 de lei la unul de patru stele", a declarat Camelia Ciurea, director al unei agenții de turism.
Hotelierii spun că ajustările sunt etapizate și că nu toate unitățile au aplicat aceleași procente de majorare.
„De la 1 iulie avem o majorare de 5%. Din săptămână în săptămână mai majorăm câte puțin, cam cu 2%, iar în vârf de sezon ajungem undeva la 15%. În această perioadă, o cameră costă 380 de lei cu mic dejun, iar în vârful sezonului va ajunge la 500 de lei. Gradul de ocupare este de aproximativ 70%", a declarat Alina Sava, manager hotel.
„În cazul hotelului nostru, tarifele pornesc acum de la 350 de lei pentru o cameră standard, față de 260 de lei până la 30 iunie. Va mai exista o majorare începând cu 16 iulie, când prețul va ajunge la aproximativ 450 de lei pe noapte. Nu am modificat însă tarifele față de anul trecut, iar gradul de ocupare este maxim până la 15 iulie", a precizat Iulian Tenie, manager hotel.
„Noi încă nu am majorat prețurile”
Există însă și hotelieri care au ales să amâne scumpirile și să atragă turiștii prin oferte speciale.
„Noi încă nu am majorat prețurile. Următoarea creștere va începe din 17 iulie și va fi de 10% pentru cazarea cu mic dejun inclus. Am preferat să impulsionăm vânzările prin oferte speciale, precum patru nopți plus una gratuită, în loc să majorăm sau să reducem prețurile", a declarat Elena Drăghici, manager hotel.
Turiștii au păreri împărțite în privința noilor tarife. Unii consideră că majorările sunt firești odată cu intrarea în sezon, dacă serviciile oferite sunt de calitate și rezervările au fost făcute din timp, în timp ce alții spun că prețurile devin greu de suportat pentru familiile cu venituri reduse. Nu lipsesc nici nemulțumirile legate de starea plajelor, unii turiști reclamând prezența algelor și lipsa curățeniei.
Hotelierii estimează că următoarea creștere semnificativă a tarifelor va avea loc la începutul lunii august, când cererea atinge, de regulă, cel mai ridicat nivel din sezonul estival.