Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Tichetele pentru grădiniță, în dezbatere la Primăria Medgidia

de Carmen MOCANU Marţi, 23 Februarie 2016 150 < 1 min citire
Tichetele pentru grădiniță, în dezbatere la Primăria Medgidia
Reprezentanții Primăriei Medgidia organizează, astăzi, de la ora 16.00, în sala de ședințe a instituției o dezbatere publică. Tema întâlnirii vizează "procedura privind modalitatea de identificare a beneficiarilor de tichete sociale pentru grădiniță, precum și soluționarea situațiilor identificate, în conformitate cu normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate". 
La dezbatere pot participa cetățenii municipiului Medgidia, reprezentanții instituțiilor publice sau private și oricăror grupuri interesate. Tichetele sociale se acordă copiilor din familii defavorizate în condițiile în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele criterii: vârsta minimă a copilului să fie de trei ani și cea maximă de șase ani, iar venitul lunar pe membru de familie să fie de 284 lei.
Stimulentul educațional are o valoare de 50 de lei lunar, cu condiția ca cei mici să meargă zilnic la grădiniță. El se acordă, la cerere, unuia dintre părinți, reprezentantului legal al copilului sau, după caz, persoanei care a fost desemnată de părinte pentru întreținerea copilului, pe perioada absenței părinților. 
Taguri
Articolul anterior Lucrări RAJA. Află când se oprește apa rece în cartierul Faleză Nord din Constanța
Articolul următor RAJA. La noapte se oprește apa! Iată unde

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei