Începând cu luna octombrie 2025, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) desfășoară o amplă campanie tematică de control la nivel național, menită să asigure respectarea drepturilor tinerilor care beneficiază de măsuri de protecție specială. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, acțiunea, programată să se desfășoare până la finalul lunii noiembrie, are ca scop principal verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind prelungirea protecției pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani. Conform legislației în vigoare, tinerii care au crescut în sistemul de protecție pot beneficia în continuare de sprijin din partea statului, dacă își continuă studiile, până la terminarea acestora (dar nu mai târziu de 26 de ani). Acelaşi lucru este valabil şi pentru cei care se află în risc de excluziune socială. Atenţie, însă! Protecția specială poate fi menținută pentru o perioadă de până la doi ani, cu scopul de a facilita integrarea socială și profesională. Totuşi, acest drept încetează în cazul în care tânărul refuză sau pierde, din motive imputabile lui, cel puțin de două ori, un loc de muncă sau o locuință oferită în cadrul programelor de sprijin.
- Publicitate -
Campania de control se desfășoară în baza Planului de control al Inspecției Sociale aprobat pentru anul în curs și implică verificări atât la nivelul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului (DGASPC), cât și la nivelul agențiilor teritoriale. La finalul campaniei, ANPIS va centraliza toate datele obținute și va elabora un raport tematic național, care va cuprinde concluziile, disfuncționalitățile identificate, precum și eventualele măsuri dispuse în urma controalelor.