Joi, 04 Iunie 2026

Titanicul de pe Marea Neagră r Firmele de agrement din Mamaia oferă spre închiriere ambarcațiuni, dar nu și vestă de salvare r Nu există nici panouri informative prin care turiștii să fie avertizați că pe culoarele de agrement este interzisă îmbăierea

de Mariana IANCU Marţi, 08 Iulie 2008 539 3 min citire
La începutul acestui sezon estival, salvamarii din Mamaia au intervenit pentru salvarea mai multor turiști care s-au răsturnat de pe hidrobiciclete. Firma de agrement nautic le-a închiriat hidrobicicletele fără să le asigure și vestele de salvare sau colace.
Săptămâna trecută, pe plaja din Mamaia în zona Cazino, turiștilor li se oferea o plimbare pe mare fără veste de salvare. Din cele șapte-opt ambarcațiuni ancorate, doar una avea veste de salvare. În schimb, ni s-a oferit un colac. "Și în cazul în care le închiriați pe toate?" Nu ni s-a dat niciun răspuns.
Gabriel Culea, șeful salvamarilor din Mamaia și Constanța, ne-a spus că, în fiecare an, el și colegii săi se confruntă cu astfel de probleme. "Acum o săptămână am avut o întâlnire cu reprezentanții Căpităniei Constanța și cu operatorii de plajă și s-au discutat măsurile care trebuie luate de către firmele de agrement", a precizat Gabriel Culea.
O firmă de agrement trebuie să obțină mai multe avize pentru a putea funcționa legal: de la Apele Române, de la Poliția de Frontieră, de la Agenția pentru Protecția Mediului pentru ambarcațiunile cu motor și de la primărie. Avizele trebuie obținute de operatorul de plajă, numai că agentul economic care închiriază plaja de la Apele Române o subînchiriază mai departe sub diferite forme: asociere, contract de management… și astfel plajele ajung la a treia mână. Conform declarațiilor lui Sorin Gheorghiță, căpitan port gradul II, ultimul agent economic care subînchiriază plaja trebuie să depună actele pentru derularea activității de agrement nautic.
Sorin Gheorghiță ne-a spus că numai pe Mamaia s-au amenajat 20 de culoare de agrement delimitate. Totodată, la dispoziția turiștilor stau opt veliere care-și desfășoară activitatea în mod legal.
Din păcate, nu toate firmele de agrement și-au obținut avizele necesare, alții fiind în curs de avizare.
Culoarele au fost delimitate, însă nu există panouri informative prin care turiștii să fie avertizați că în zona respectivă este interzisă îmbăierea.
Reprezentantul Căpităniei Constanța ne-a spus că în cazul sky jeturilor și al bananelor este obligatorie purtarea vestei de salvare. În schimb, în cazul hidrobicicletelor, colacul este o alternativă. "În cazul copiilor, purtarea vestei este obligatorie", ne-a spus Sorin Gheorghiță.
Vântul și-a schimbat direcția de patru ori în doar câteva ore
În sudul litoralului, de la Olimp la Vama Veche s-au luat măsuri drastice după incidentul de la Costinești unde două sky jeturi s-au ciocnit în largul mării. George Lipoveanu, reprezentantul salvamarilor, ne-a spus că a interzis activitatea de agrement nautic firmelor care nu aveau culoar semnalizat. "Unii aveau veste de salvare, alții nu. De săptămâna trecută, toate ambarcațiunile sunt prevăzute cu veste de salvare. Mai sunt și unii care se cred mari înotători și pleacă pe mare fără vestă de salvare. Zilele trecute, am văzut un tânăr pe banană fără vestă și l-am întors de pe mare", ne mărturisește George Lipoveanu.
El vrea să tragă un semnal de alarmă vizavi de pericolele care pândesc în Marea Neagră: "Vreau să vă spun că zilele trecute am fost martorul unui fenomen pe care nici meteorologii nu și-l pot explica: în decurs de câteva ore, viteza vântului s-a schimbat de patru ori", ne mărturisește Lipoveanu. Hidrobicicletele sunt în cel mai mare pericol în cazul în care bate vântul dinspre uscat, întrucât sunt trase în larg.
Articolul anterior Net average salary in Romania slows down growth to 23.3% to 1,248 lei in May, statistics show
Articolul următor Mormântul Princiar de la "Movila Documaci"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei