Potrivit inspectorilor DSVSA Constanța, acțiunile de supraveghere și control, desfășurate în perioada 25-29 septembrie, s-au materializat prin verificări la 103 obiective: două unități de procesare a laptelui, cinci centre pentru prelucrarea laptelui, o unitate de preparare a produselor din carne, o unitate de produse proaspete din pescuit, șapte depozite alimentare, două carmangerii, un restaurant, 19 magazine alimentare, 21 supermarketuri, 14 laboratoare de cofe-tărie și patiserie, două circumscripții sanitar-veterinare de asistență, opt exploatații profesionale, două unități SNCU, patru unități de fabricare pâine și specialități de panificație, o unitate de morărit, trei unități de comercializare produse congelate, trei depozite pentru semințe de consum, o unitate fabricare apă de masă carbogazoasă, o unitate fabricare vin, patru unități de reambalare și o unitate de ambalare produse alimentare.
- Publicitate -
"În urma controalelor, s-au constatat neconformități cu privire la depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare. Pentru abaterile de la legislația sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor, a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 2.000 lei. Au fost confiscate și retrase de la vânzare mai multe produse alimentare: carne și produse din carne - 5.770 kg; lapte și produse lactate - 1.595 kg; pește și produse din pește - 889 kg; ouă - 34 kg. Valoarea acestora este
în cuantum de 71.592 lei", au declarat inspectorii DSVSA Constanța.
Produsele confiscate au fost dirijate către unități de neutralizare a subproduselor de origine animală și a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman și distruse prin incinerare.