Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Trecere de pietoni prevăzută cu scuar pe strada Dezrobirii, la intersecția cu strada Eduard Caudella

de Andreea ANDRONACHE Joi, 11 Iulie 2024 507 < 1 min citire
Trecere de pietoni prevăzută cu scuar pe strada Dezrobirii, la intersecția cu strada Eduard Caudella
Primăria Municipiului Constanța implementează măsuri menite să crească gradul de siguranță a participanților la trafic și care pot să scadă riscul producerii accidentelor rutiere în zonele cele mai aglomerate din municipiu.
Astfel, în urma mai multor sesizări venite din partea locuitorilor din zonă, a fost amenajat un scuar la trecerea de pietoni situată pe strada Dezrobirii, la intersecția cu strada Eduard Caudella.
Trecerea de pietoni a fost marcată și semnalizată corespunzător. În zona axului drumului a fost construit un scuar și a fost amplasat un refugiu protejat de garduri care le oferă astfel posibilitatea pietonilor să ajungă la mijlocul șoselei și să se asigure din nou, pentru a putea traversa în continuare. De asemenea, suprafața pietonală a fost delimitată prin montarea de borduri.
Măsura înființării acestei treceri de pietoni a fost adoptată de Comisia de Circulație, fiind avizată de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța- Serviciul Rutier. Participanții la trafic sunt rugați să manifeste atenție sporită, să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră", transmit reprezentanții Primăriei Constanța.
Taguri
Articolul anterior Incendiu de vegetație uscată pe malul lacului Tăbăcăriei
Articolul următor Anunț SPIT: Ce taxe se percep pentru eliberarea actelor în regim de urgență

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei