Duminică, 07 Iunie 2026

Trecere de pietoni situată pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, amenajată cu scuar median

de Andreea ANDRONACHE Joi, 31 Iulie 2025 290 < 1 min citire
Trecere de pietoni situată pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, amenajată cu scuar median
Potrivit reprezentanților Primăriei Municipiului Constanța, frecvența ridicată a traficului pietonal în această zonă a dus la luarea deciziei de modificare a trecerii de pietoni situate pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în apropiere de intersecția cu strada Suceava, prin amplasarea unui scuar median.
În zona axului drumului a fost construit refugiu pietonal, protejat de garduri, care le oferă posibilitatea pietonilor să ajungă la mijlocul șoselei și să se asigure din nou, pentru a putea traversa în continuare. Zona pietonală de pe ampriza zonei carosabile a fost reconfigurată cu pavele, pentru a facilita traversarea drumului. La finalul lucrărilor de asfaltare, au fost aplicate marcajele transversale și au fost amplasate indicatoarele rutiere iluminate intermitent pe timpul nopții sau când condițiile meteorologice sunt nefavorabile.
Lucrări similare vor fi executate la toate trecerile de pietoni de pe bulevardul 1 Mai, Șoseaua Mangaliei, bulevardul 1 Decembrie 1918, bulevardul Alexandru Lăpușneanu și stațiunea Mamaia.
Măsura reamenajării acestor treceri de pietoni a fost adoptată de Comisia de Circulație în urma solicitărilor primite de la cetățenii care locuiesc în zonă, fiind avizată de Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța- Serviciul Rutier.
Participanții la trafic sunt rugați să manifeste atenție sporită, să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.
Taguri
Articolul anterior Fostul șef al Diviziei Trafic SRCF Constanța, în arest la domiciliu pentru 60 de zile
Articolul următor Valuri de culoare și energie: The Color Run revine la Mamaia pe 2 august 2025

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei