Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Trei zile de petrecere pentru vârstnicii Constanţei

de Mirabela ȘERBĂNESCU Vineri, 30 Septembrie 2022 340 < 1 min citire
Trei zile de petrecere pentru vârstnicii Constanţei
În fiecare an, la data de 1 octombrie se sărbătorește Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, moment care ar trebui să reprezinte pentru fiecare din noi un prilej de reflecție cu privire la senectute. Încurajând vârstnicii să ducă un stil de viață activ și dorindu-și pentru ei o viață demnă și respectată, municipalitatatea organizează, în acest weekend, o serie de activități prin care să îi sărbătorească la ceas aniversar.
Astfel, în prima zi a lui Brumărel, beneficiarii vor primi un meniu festiv și cinci bătrânei de la Căminul pentru Persoane Vârstnice vor participa la campania „Fularul de la bunica”, organizată de către Asociația „Niciodată Singur-prietenii vârstnicilor”. La final, cu toţii vor sărbători printr-o ieșire la restaurant, alături de voluntarii fundației. Apoi, în data de 2 octombrie, seniorii vor primi vizita voluntarilor asociației mai sus numite, prilej de socializare, de oferit bucurie, flori și zâmbete. În a treia zi, pe 3 octombrie, beneficiarii Căminului pentru persoane Vârstnice vor asista la un scurt program artistic oferit de către interpreți din cadrul Centrului Cultural „Teodor Burada” din Constanța. 
Taguri
Articolul anterior FOTO/ Festivitate de deschidere a noului an şcolar, cu două VEŞTI IMPORTANTE, la Universitatea Ovidius Constanța
Articolul următor LIVE TEXT / Aleşii locali din Constanţa, convocaţi ACUM în şedinţă ordinară

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei