Duminică, 07 Iunie 2026

Trenurile Soarelui vor reporni spre litoralul Mării Negre la sfârșitul lunii iunie

de Cuget Liber Duminică, 07 Iunie 2020 132 2 min citire
Trenurile Soarelui vor reporni spre litoralul Mării Negre la sfârșitul lunii iunie
Trenurile Soarelui vor reporni spre litoralul Mării Negre la sfârșitul lunii iunie, dar din 12 iunie o serie de trenuri care vin din țară în București își vor prelungi parcursul până în Mangalia, a declarat directorul general al CFR Călători, Dan Costescu, conform Agerpres.
"Trenurile Soarelui le avem în program pentru că într-un fel este evenimentul anului și pentru CFR Călători. Au început pregătirile atât pentru vehicule, cât și pentru personal. Sunt 51 de persoane din toată țara care sunt detașate în Mangalia pentru deservi aceste trenuri la cap de secție și vagoanele vor intra și ele în pregătiri în diverse etape", a spus Costescu.
Șeful CFR Călători a precizat că, începând cu data de 12 iunie, o serie de trenuri care ajung în București își vor prelungi traseul până la Mangalia.
"În prima etapă, doar se prelungesc trenurile care vin din țară de pe câteva rute din București mai departe în Mangalia. De exemplu, trenul Baia Mare - București cu grupă de Cluj și grupă de Bistrița se prelungește dincolo de București, până în Mangalia. La fel trenul de Timișoara, la fel trenul de Iași cu grupă de Suceava, la fel trenul de Satu Mare. Toate merg în prima fază, adică începând de pe 12 iunie, până la Mangalia", a explicat Dan Costescu.
În cea de-a doua fază, vor intra în circulație la sfârșitul lunii iunie 36 de trenuri, care vor lega diverse orașe de litoral.
"În cea de-a doua fază, aceste prelungiri încetează și funcția lor este preluată de alte 36 de trenuri care de data asta vin dintr-o paletă mult mai largă de localități, deci nu numai patru cu grupe, maxim 6-7, ci le luăm la rând: Arad, Deva, Timișoara, Craiova, Sibiu, Satu Mare, Baia Mare, Cluj, Brașov, Tg. Mureș, Iași, Suceava, Galați, deci cam toată țara. Acestea sunt 36 de trenuri care pleacă din aceste orașe și merg până la Mangalia, iar din Constanța majoritatea dintre ele vor opri și în toate stațiunile de pe litoral unde oamenii vor să coboare. Acestea vor intra în circulație din 26-27 iunie", a menționat directorul general al companiei.
El a adăugat că CFR Călători pregătește, cu acest prilej, o serie de surprize pentru călători.
"Vom avea o mulțime de alte surprize plăcute pe care încă nu le divulgăm, dar le vom spune când ne apropiem, pentru călătorii noștri", a dat Costescu asigurări.
Taguri
Articolul anterior Digitalizarea va spori gradul de colectare a taxelor și impozitelor
Articolul următor BANCURI

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei