Un asistent maternal din Bistrița a fost reținut de polițiști, joi seară, după ce un copil în vârstă de patru ani pe care îl avea în îngrijire a murit, iar medicii legiști au constatat că micuțul a fost maltratat, fiind ars cu țigara, având o ureche tăiată și organele genitale secționate.
- Publicitate -
Purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud, Raluca Moldovan, a declarat că, potrivit raportului medicilor legiști, copilul a murit prin asfixiere cu un bol alimentar, transmite corespondentul NewsIn. Este posibil ca asistenta maternală să-l fi hrănit cu forța pe băiat și acesta să se fi sufocat cu bucăți de alimente.
Medicii legiști au descoperit că băiatul a fost ars cu țigara, avea urechea tăiată și organele genitale secționate cu foarfeca și mai multe leziuni la cap. Femeia și-a recunoscut faptele, dar susține că micuțul s-a lovit de mai multe ori cu capul de cadă.
Fapta asistentului maternal, care mai avea în grijă încă un copil în vârstă de opt ani, a fost descoperită de medicii de la ambulanță chemați la fața locului. Femeia le-a spus cadrelor medicale de la ambulanță că băiatul este inconștient după ce a căzut de pe bicicletă, însă medicii au constatat că micuțul era mort de cel puțin două ore.
În urma raportului medico-legist, femeia a fost reținută pentru 24 de ore. Ea va fi prezentată unei instanțe de judecată, care să emită un mandat de arestare preventivă pe numele ei.
S-a demarat o anchetă
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului Bistrița-Năsăud a luat imediat copilul de opt ani din familia respectivă. Totodată, instituția a început o anchetă internă pentru a afla cum a fost posibil ca femeia să primească în îngrijire copii și i-a suspendat acesteia contractul. Șeful Direcției, Marin Lup, a declarat că femeia era asistent maternal încă din anul 2000 și că nu a avut până acum probleme care să atragă atenția autorităților. Ultima evaluare a asistentei a avut loc anul trecut, când l-a luat în îngrijire pe micuț.
Medicul de familie al copiilor pe care îi avea în îngrijire nu a anunțat autoritățile în legătură cu leziunile pe care le avea băiatul.
Conform anchetatorilor, femeia a divorțat după ce i-a luat în îngrijire pe cei doi copii. Ancheta poliției arată că femeia îi trata la fel de rău și pe cei doi copii pe care i-a născut și pe care îi alunga adesea de acasă.