Zeci de ani de zile, „Casa cu Lei” de pe strada Dianei, una dintre cele mai emblematice clădiri de patrimoniu din Constanța, a fost lăsată pradă degradării. Tencuiala desprinsă, detaliile arhitecturale deteriorate și absența oricărei intervenții de conservare au transformat un simbol istoric într-o ruină. În prezent, acest monument și-a recăpătat speranța. Clădirea construită în jurul anului 1895 a intrat, în sfârşit, într-un proces amplu de restaurare, în urma achiziționării sale de către compania Monsson Trading.
- Publicitate -
Nu există niciun dubiu. Cu o eleganță sobră și detalii arhitecturale impresionante, „Casa cu Lei” a fost, vreme de peste un secol, unul dintre reperele stilistice ale Constanței. Decenii la rând, clădirea a atras şi continuă să atragă, şi acum, privirile prin superbele sale sculpturi în piatră, decorațiile și mai ales silueta impunătoare ce domină discret această stradă a vechii cetăţi a Tomisului. Din păcate, anii de neglijență, lipsa intervențiilor de conservare și agresiunea factorilor de mediu au transformat treptat acest monument de patrimoniu într-o umbră a ceea ce a fost cândva. Astăzi, însă, în sfârșit, „Casa cu Lei” primește șansa de a renaște, printr-un amplu proiect de restaurare menit să-i redea strălucirea pierdută.

Conform informațiilor furnizate de reprezentanții Primăriei Constanța, autorizația de construcție cu numărul 420 a fost emisă la data de 14 mai 2025, termenul final pentru finalizarea lucrărilor fiind stabilit pentru luna iunie 2028. Zilele trecute, reporterii „Cuget liber” au vizitat zona și au constatat că imobilul continuă să stârnească interesul trecătorilor, fie localnici, fie turiști, care se opresc adesea pentru a admira fațada impunătoare și pentru a întreba când va putea fi vizitat acest simbol al Constanței.
Ca urmare, l-am întrebat pe reprezentantul Orchid S.R.L., antreprenor general al lucrărilor de reabilitare și restaurare, Ionuţ Crăciun, despre lucrările care se derulează la acest moment. El a precizat că intervalul de timp a fost stabilit în urma evaluărilor tehnice și logistice, luând în considerare complexitatea lucrărilor de restaurare și etapele multiple ce presupun intervenții specializate. În ceea ce priveşte finalizarea lucrărilor, ea este estimată pentru trimestrul al doilea al anului 2028, cu mențiunea că această dată poate suferi modificări în funcție de evoluția lucrărilor în teren și eventuale condiții neprevăzute.
Nu au fost înregistrate întârzieri în derularea procedurilor de avizare sau execuție
În urma emiterii ordinului de începere a lucrărilor, totul se află în etapa inițială a proiectului, respectiv organizarea de șantier și lucrări preliminare. Acestea includ: amenajarea acceselor, delimitarea zonei de intervenție, instalarea echipamentelor de protecție și a facilităților provizorii și lucrări de desfaceri interioare. „Această etapă este esențială pentru buna desfășurare a activităților viitoare, permițând evaluarea concretă a stării construcției, evidenţierea lucrărilor ascunse și revalidarea ipotezelor tehnice cu realitatea din teren. Până în prezent, nu au fost înregistrate întârzieri semnificative în derularea procedurilor de avizare sau execuție. Toate documentele necesare au fost obținute în termenii stabiliți, iar lucrările decurg conform programului contractual.

Este important de menționat, însă, că, în cazul clădirilor de patrimoniu, astfel de proiecte implică o coordonare strânsă cu instituții de resort, precum și cu specialiști acreditați, ceea ce poate genera, în mod natural, o durată extinsă a fazei pregătitoare. Până la această dată, lucrările propriu-zise de consolidare structurală nu au fost inițiate, deoarece ele sunt prevăzute într-o etapă ulterioară, după finalizarea lucrărilor de desfaceri, pe categorii de lucrări. Etapa de consolidare va include intervenții asupra elementelor portante și va fi realizată în baza proiectelor tehnice avizate, cu soluții conforme normativelor actuale și în deplin respect față de caracterul istoric al construcției. Referitor la lucrările de restaurare a elementelor de arhitectură originală, nu au început încă. Acestea vor fi tratate într-o etapă specială, realizată de către echipe multidisciplinare (arhitecți, restauratori, sculptori în piatră și metal, conservatori) care vor interveni cu grijă și precizie asupra componentelor valoroase: decorații fațade, tâmplărie originală, balustrade, stucaturi etc”, a declarat Ionuţ Crăciun pentru „Cuget liber”.
Specialistul a subliniat că toate intervențiile propuse sunt derulate conform legislației în vigoare privind protecția monumentelor
istorice, în special Legea nr. 422/2001 și normele metodologice aferente.
Personalul prezent pe șantier este format din aproximativ 15 muncitori pe zi
Drept urmare, intervențiile vor fi diferențiate astfel: elementele cu valoare istorică și artistică sunt păstrate și restaurate în forma lor originală. Ca urmare, elementele degradate ireversibil sau fără valoare documentară pot fi înlocuite, dar numai în baza unor justificări tehnice temeinice și cu materiale compatibile. De asemenea, intervențiile moderne vor fi permise doar acolo unde nu afectează autenticitatea și sunt întotdeauna reversibile.
Reprezentantul Orchid S.R.L. a adăugat că, în această etapă incipientă, personalul prezent pe șantier este format din aproximativ 15 muncitori pe zi, organizați în echipe specializate pe lucrări preliminare. Activitatea se desfășoară exclusiv în regim de zi, între orele 8:00 - 17:00, întrucât natura lucrărilor actuale nu impune organizarea unor ture de noapte. Pe măsură ce proiectul avansează, echipele vor fi suplimentate corespunzător etapelor tehnice.

Toate acestea în condiţiile în care reabilitarea clădirii „Casa cu Lei” era imperios necesară, având în vedere starea avansată de degradare a unor elemente structurale și decorative, precum și absența unor intervenții majore de conservare în ultimele decenii. „Restaurarea este tratată cu cea mai mare responsabilitate, fiind rezultatul unei colaborări strânse între specialiști în patrimoniu, proiectanți, autorități locale, constructori și beneficiari. Proiectul contribuie nu doar la salvarea unui simbol arhitectural al Constanței, ci și la revitalizarea urbană a zonei peninsulare, prin reintegrarea edificiului în viața culturală și turistică a orașului", a încheiat Ionuț Crăciun.