Rotary Club Constanța și-a reînnoit echipa administrativă. Mandatul de președinte al Florentinei Enescu Dombi a fost preluat de Constantin Sava, pentru perioada iulie 2015 - iunie 2016.
- Publicitate -
La sfârșit de mandat, Florentina Enescu Dombi a făcut o trecere în revistă a proiectelor derulate care, deși nu au fost dintre cele mai puține, toate s-au constituit în tot atâtea reușite. La eveniment au participat și echipele de voluntari Interact și Rotaract, fundațiile organizate pe grupe de vârstă aparținând marii familii de rotarieni din Constanța.
Programul "Un instrument valoros pentru un elev merituos", bursele "Adrian Rădulescu", programul de susținere "Un zâmbet de sărbători", toate au fost încununate de succes și au oferit un sprijin consistent valorilor constănțene.
Cu prilejul festivității preluării prerogativelor, noul președinte Constantin Sava a inițiat o tombolă, a cărei miză a fost câștigarea, de către participanți a 17 obiecte dintre cele mai valoroase. Astfel, a fost colectată suma de 2.000 de lei.