Un român câștigă, în medie, 648 lei pe lună

de Andreea PERHAIȚĂ Marţi, 05 Iulie 2011 421
Veniturile totale medii lunare au fost, în primul trimestru al anului 2011, de 2.318 lei, adică 804 lei pe persoană. Potrivit anchetei bugetelor de familie realizate de Institutul Național de Statistică, veniturile bănești au fost, în medie de 1.867 lei lunar pe gospodărie, adică 648 lei pe persoană, iar veniturile în natură de 450 lei lunar pe gospodărie, adică 156 lei pe persoană. Aproape jumătate din veniturile românilor reprezintă salarii și alte venituri asociate lor. Mai mult de un sfert din banii românilor reprezintă venituri din prestații sociale, adică 25,9%, în timp ce veniturile din agricultură au fost de numai 2,5%. O pondere importantă dețin și veniturile în natură, adică 17,4. Românii care locuiesc la oraș au venituri mai mari cu peste 30 de procente față de cei care stau la țară. În mediul urban, veniturile gospodăriilor au provenit în proporție de 60,6% din salarii, 24% - prestații sociale, 9,2% - venituri în natură.În schimb, în mediul rural, principala sursă a veniturilor gospodăriilor a reprezentant-o producția agricolă, care a asigurat 39% din totalul veniturilor. Cea mai mare parte a acestora, 34,7% din totalul veniturilor, a fost formată de contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii, veniturile bănești din agricultură asigurând numai 4,3% din veniturile gospodăriilor. De asemenea, 26,3 procente din banii oamenilor de la țară provin din ajutoare sociale și 26,3 procente sunt din salarii.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei