Utilaje de ultimă generație pentru repararea străzilor din municipiul Constanţa

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 23 Februarie 2023 277
La ora actuală, SC Confort Urban SRL, societate aflată în subordinea Primăriei Municipiului Constanța, acționează pentru îmbunătățirea serviciilor pe care le oferă locuitorilor orașului nostru. De curând, o autospecială destinată reparațiilor la nivelul părții carosabile a fost pusă în funcțiune. Este vorba de un utilaj dotat cu un termocontainer cu ajutorul căruia se vor realiza reparații punctuale apărute la nivelul stratului de uzură. Noul utilaj permite creșterea calității lucrărilor de reparații, cu ajutorul acestuia asfaltul menţinându-se la temperaturi optime de lucru pe o perioadă îndelungată.
Orice deteriorare a carosabilului din oraș, precum și problemele apărute în trafic în urma unor accidente sau calamități naturale pot fi semnalate la următoarele numere de telefon: dispecerat Primăria Municipiului Constanța - 0241/550.055, dispecerat SC Confort Urban SRL - 0241/966. De asemenea, este disponibilă aplicația „Sesizări Constanța”, care poate fi descărcată gratuit atât din Google Play, cât și din AppStore. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei