Duminică, 07 Iunie 2026

Va suferi România, în iarna aceasta, de lipsa gazului? Premierul Nicolae Ciucă, detalii pe subiect

de Cuget Liber Sâmbătă, 01 Octombrie 2022 267 1 min citire
Va suferi România, în iarna aceasta, de lipsa gazului? Premierul Nicolae Ciucă, detalii pe subiect
Şeful Executivului s-a aflat sâmbătă la Sofia, unde a participat la evenimentul de lansare a exploatării comerciale a Interconectorului Grecia - Bulgaria, scrie Agerpres. 
"Este o activitate pe care o aşteptam de mult timp, pentru că operaţionalizarea acestui interconector, practic, pune în valoare demersurile pe care le-am făcut pentru indetificarea de noi surse de energie şi, desigur, pentru diversificarea reţelelor de transport al gazelor, astfel încât Coridorul sudic să poată să asigure conectivitatea pe proiectul pe are noi l-am demarat şi l-am pus în aplicare odată cu Bulgaria, Ungaria şi Austria, vorbim de proiectul BRUA. Prin acest interconector, practic, se realizează punerea în valoare a proiectului BRUA şi totodată ne ajută să putem la rândul nostru să sprijinim Republica Moldova şi Ucraina prin cantităţile de gaz care pot fi transportate prin acest coridor", a spus Ciucă, într-o declaraţie acordată presei la sediul Ambasadei României la Sofia.
Nicolae Ciucă a menţionat că, în contextul deplasării la Sofia, a avut o întâlnire cu premierul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis, cu care a discutat aspectele legate de operaţionalizarea acestui interconector."Ca atare, în acest moment, pot să dau asigurări că avem cantităţile necesare de gaz, iar ţara noastră nu va suferi în iarna 2022 - 2023 de lipsa gazului", a punctat el.
Taguri
Articolul anterior Informație de la Ministerul Sănătății, despre cazurile de Covid, din ultimele 24 de ore
Articolul următor Guvernul ia în calcul majorarea salariului minim. Iată cu cât și de când

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei