Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Veste bună pentru bolnavii de cancer. Radioterapie gratuită, la Constanța

de Mirabela ȘERBĂNESCU Vineri, 07 Decembrie 2018 356 < 1 min citire
Veste bună pentru bolnavii de cancer.  Radioterapie gratuită, la Constanța
Veste bună pentru bolnavii de cancer din județul Constanța, dar și din județele limitrofe. Aceștia pot face de acum radioterapie, gratuit, și în Centrul privat "MedEuropa".
Acest lucru se datorează bunăvoinței Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, care a alocat clinicii amintite fondurile necesare pentru decontarea de servicii de radioterapie prin Programul Național de Oncologie - Subprogramul de Radioterapie, realizat în regim de spitalizare de zi. Pentru moment, fondurile alocate sunt suficiente pentru tratarea pacienților până la finalul acestui an.
Potrivit reprezentanților centrului medical, din luna iunie și până în prezent, medicii lor au tratat gratuit, din fonduri proprii, 178 de pacienți, ceea ce înseamnă peste 4.500 de ședințe de radioterapie, cu o valoare de aproape trei milioane de lei. Începând cu 24 septembrie, pacienții au putut beneficia de serviciile de radioterapie doar contra cost. Din totalul celor care s-au adresat clinicii, doar 1% au dispus de resurse financiare pentru plata tratamentului. În prezent, pe lista de așteptare a clinicii din Constanța sunt peste 100 de persoane. 
Taguri
Articolul anterior O nouă ediție la Atelierul Zânelor. Copiii, așteptați la "Călătoria Renilor"
Articolul următor Unitate și camaraderie! Alina are nevoie de ajutor, să-i arătăm că NU e singură în fața greutăților

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei