Sfârșitul anului 2022 vine cu o mulțime de vești pentru bunicii și părinții noștri. În prezent, se discută despre adoptarea unei creşteri diferenţiate a veniturilor pensionarilor, care le va aduce acestora, în 2023, mai mulți bani în buzunare, în special în cele ale persoanelor care fac parte din categoriile cele mai vulnerabile.
- Publicitate -
Vestea că vor încasa mai mulți bani de la stat este ca o mană cerească pentru numeroși vârstnici, pentru care pâinea cea de toate zilele și coșul zilnic sunt din ce în ce mai greu de suportat, asta din cauza pensiilor mici. De câteva zile, se tot discută că cei din Coaliţia de guvernare au adoptat o creştere diferenţiată a veniturilor pensionarilor, care va aduce, în 2023, cu până la 45% mai mulţi bani pentru categoriile cele mai vulnerabile, extrem de afectate de creşterea preţurilor. Atenție, însă! Cele mai mari creşteri se vor înregistra la pensionarii cu veniturile cele mai mici. Oricum, conform sursei citate, pentru 2,3 milioane de pensionari, a căror pensie este cuprinsă între 1.000 şi 1.500 de lei, beneficiile totale vor determina o creştere a veniturilor anuale între 34% şi 45%. Cum spuneam, pentru unii, banii, indiferent cât de mulţi sunt ei în plus, sunt bineveniţi. „Eu abia reuşesc să supravieţuiesc de la o lună la alta. Cumpăr de-ale gurii câte ceva, achit facturile către stat, mai iau două cutii de medicamente şi am terminat pensia. Aceşti bani sunt bineveniţi, dacă se va întâmpla aşa”, ne-a declarat Ion P., de 71 de ani.
Într-o situaţie delicată se află şi Andra M. de 67 de ani. „Viaţa este grea, dar facturile întrec orice limită, deci orice vine în plus contează. În aceste condiţii, pensionarilor le este foarte greu să se descurce cu banii pe care îi primesc”, a precizat femeia.
Precizăm că aceste creşteri care sunt în discuţie, la acest moment, sunt compuse din majorarea punctului de pensie cu 12,5%, un ajutor anual de 1.000 de lei, un sprijin anual pentru energie de 1.400 de lei şi voucherele pentru alimente de 250 de lei la fiecare două luni. Totodată, pensionarii a căror pensie este cuprinsă între 1.501 şi 2.000 de lei (950.000 de persoane) vor beneficia de creşteri ale veniturilor anuale între 22% şi 25%, constând în majorarea punctului de pensie cu 12,5%, un ajutor anual de 800 de lei şi un sprijin anual pentru energie de 1.400 de lei.
„Pentru cei un milion de pensionari cu pensia între 2.001 lei şi 3.000 de lei, creşterea veniturilor totale din 2023 va fi cuprinsă între 14% şi 15%, aceasta fiind compusă din majorarea punctului de pensie cu 12,5% şi un ajutor anual de 600 de lei”, au precizat social-democraţii.
Iniţial, PSD dorea o creștere cu 15% a bugetului pentru pensii, care să fie împărțită după cum urmează: o creștere cu 10% a punctului de pensie (ceea ce va aduce o creștere uniformă cu 10% a tuturor pensiilor din sistemul public). Apoi, restul banilor să meargă sub formă de bonusuri către pensionarii cu pensii considerate mici (fie sub 2.500 de lei, fie sub 2.000 de lei). Deocamdată, pe masa Coaliției mai rămân şi alte teme de discutat, cum este salariul minim, unde Ministerul Muncii a făcut deja un prim pas, care vizează o creștere de la 2.550 de lei la 3.000 de lei. În plus, se aşteaptă decizia finală pentru zona de energie, fie că e vorba de prețul la energie electrică, fie OUG-ul pentru lemne.