VIDEO / Klaus Iohannis, mesaj de Paștele Catolic: În aceste momente avem nevoie de credință și speranță

de Cuget Liber Sâmbătă, 03 Aprilie 2021 327
Președintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă un mesaj cu prilejul sărbătorii de Paște celebrate de creștinii romano-catolici, reformați, unitarieni și evanghelici.

"Tuturor credincioșilor care sărbătoresc duminică Sfintele Paști, fie că sunt în țară sau în comunitățile diasporei, le transmit sărbători binecuvântate, bună înțelegere și prosperitate! În aceste momente avem nevoie, mai mult ca oricând, de credința și speranța pe care Lumina Învierii ni le insuflă. Traversăm de mai bine de un an o perioadă dificilă, provocată de pandemia de COVID-19, dar împreună, având grijă de sănătatea noastră și ocrotindu-i pe cei dragi, vom depăși cu bine aceste momente grele. Vă mulțumesc pentru solidaritatea și responsabilitatea de care ați dat dovadă în tot acest timp! Sunt convins că sacrificiile pe care le facem acum vor fi în curând răsplătite și ne vom putea reîntâlni, în siguranță, cu toți cei apropiați.

Aceste zile de sărbătoare, încărcate de profunde semnificații spirituale, să vă aducă liniște sufletească, armonie și generozitate față de semeni", a transmis președintele într-un mesaj video postat de Administrația Prezidențială.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei