Deși au fost scoase în afara legii încă de la finele lui 2011, etno-botanicele continuă să se vândă foarte bine la Constanța. Magazinul de pe Bulevardul Tomis, vizavi de Spitalul Județean, ce se pretinde Sex shop nu duce lipsă de clienți. Prăvălia este deja vestită că aprovizionează tinerii constănțeni cu substanțe interzise, a fost de mai multe ori în atenția autorităților, dar niciuna nu a reușit să o închidă.
- Publicitate -
Zilnic de acolo își cumpără pliculețele cu droguri zeci, poate chiar sute de adolescenți. Clienții sunt extrem de discreți, vin, scot banii din buzunare încă dinainte să ajungă la ghișeu, bat ușor în geam, cer vânzătorului ce au nevoie, iau și pleacă. Tranzacția nu durează mai mult de 30 de secunde.
În cursul zilei de ieri, am rezistat în fața magazinului mai puțin de zece minute. A fost suficient pentru a surprinde cinci tineri care au venit să-și facă aprovizionarea. Având în vedere specificul magazinului, așa cum este prezentat în geam, ne-am fi așteptat ca respectivii clienți să plece cu cel puțin un pachețel. Însă fiecare cumpărător lua repede un pli-culeț și îl punea în buzunar, după care pleca liniștit, mai departe. Unii își parcau mașina chiar în fața magazinului, spre bucuria copiilor romi care îi taxau imediat pe motiv că le-au ținut locul liber.
"Unii intră în scară, se iau de copiii noștri!"
"Este un trafic infernal aici. Vin și pleacă foarte mulți tineri. Unii sunt chiar copii. Vin dimineața, cu rucsacele în spinare, în drum spre școală, se opresc câteva secunde, își cumpără ce-și cumpără și apoi pleacă! Este inadmisibil așa ceva", ne-a povestit un locatar din zonă. Oamenii sunt exasperați de ceea ce se întâmplă chiar în vecinătatea casei lor. "Vin tot felul de persoane dubioase în zona blocului, unii intră în scară, se iau de copiii noștri", mai spune bărbatul. Acesta ne-a pus la dispoziție și niște filmulețe în care se văd câțiva tineri și doi copii, care își pregătesc o țigară și o fumează chiar în fața magazinului.
Consumul de "etno", pe primul loc
Cel mai recent studiu întocmit de Agenția Națională Antidrog (ANA) evidențiază că măsurile luate de autorități pentru a desființa unitățile unde se comercializează așa zisele "droguri legale", nu au reușit să oprească prea mult consumul de etnobotanice. Se pare că, în continuare, consumatorii preferă aceste droguri, în defavoarea marijuanei, heroinei sau cocainei.
Studiul realizat de specialiștii agenției arată că etnobotanicele au cea mai ridicată prevalență de-a lungul vieții, de 5,1% pentru consumatorii cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani și de 3,3% pentru cei cu vârste între 25 și 34 de ani.