Cel puțin 17 persoane au fost grav rănite în Hong Kong, după ce o scară rulantă care urca s-a defectat și a început să coboare cu viteză.
- Publicitate -
Scenele șocante s-au petrecut într-un centru comercial aglomerat. Zeci de oameni se aflau în acel moment pe scara înaltă de 45 de metri și, când au văzut că aceasta a luat-o la vale, cu viteză, au început să țipe și să se panicheze.
În câteva clipe, la baza scării se formase deja un morman de persoane rănite, peste care cădeau continuu altele.
Din fericire, cineva a anunțat rapid incidentul echipei tehnice și a reușit să încetinească ritmul de coborâre.
Alte persoane din mall au sărit în ajutorul celor răniți și au reușit să-i scoată din îmbulzeală, astfel încât cei care coborau să nu mai calce pe ei.