Vreme de primăvară în loc de gerul Bobotezei. Mai avem de așteptat până vine zăpada!

de Andreea PERHAIȚĂ Miercuri, 03 Ianuarie 2018 408
Vremea este deosebit de caldă, la Constanța, și în acest început de ianuarie. Meteorologii anunță temperaturi foarte ridicate și în zilele următoare, cu valori mult peste cele normale pentru această perioadă a anului. Sunt slabe șanse să vedem ceva zăpadă până spre sfârșitul lui ianuarie, iar proverbialul ger al Bobotezei, de la sfârșitul acestei săptămâni, va fi în realitate vreme de primăvară.
Astăzi, la Constanța, cerul este înnorat de dimineață, după care iese soarele. Vântul va sufla moderat, dinspre vest, iar maxima termică va atinge 8 grade Celsius. Peste noapte, va fi din nou parțial înnorat și termometrele vor indica minimum 2 grade.
Mâine, ceva nori vor mai rămâne în zonă, iar valorile termice rămân asemănătoare. De vineri, începe din nou să se încălzească și va fi vreme predominant senină. Sâmbătă, de Bobotează, vor fi între 7 și 12 grade, cu cer parțial înnorat și vânt moderat, iar pentru duminică, de Sfântul Ion, sunt prognozate 13 grade pe timpul zilei și 7 grade noaptea.
Săptămâna viitoare, se va mai răci puțin și vor fi din nou între 2 și 8 grade și este posibil să și plouă slab.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei