Chiar dacă în timpul zilei ne mai bucurăm de soare, nopțile sunt foarte friguroase, la malul mării. Meteorologii anunță temperaturi deosebit de scăzute noaptea, cu valori aproape de limita înghețului. Ziua, însă, ne bucurăm în continuare de vreme plăcută.
- Publicitate -
Astăzi, la Constanța, cerul este senin și vântul suflă slab, dinspre nord-est. Maxima termică va atinge 12 grade Celsius. La noapte, va fi mai mult senin și termometrele vor indica minimum 3 grade.
Mâine, va fi parțial înnorat și vântul se va mai înteți. Va fi, totuși, puțin mai cald, cu 13 grade ziua și 6 grade noaptea. De vineri, însă, se răcește și mai mult, până pe la 11 grade, iar în week-end, vom avea între 3 și 10 grade.