Vreme în ușoară răcire astăzi, la Constanța

de Andreea NĂSTASE Marţi, 25 Iunie 2013 126
Deși săptămâna a început cu o vreme deosebit de caldă la Constanța, astăzi temperatura aerului pe litoral va înregistra o ușoară scădere, termometrele înregistrând 29 de grade Celsius.
Vântul va avea ușoare intensificări, iar cerul va rămâne în continuare senin.
Pe timpul nopții, vântul va sufla ușor dinspre sud, iar temperatura aerului se va situa în jurul valorii de 22 de grade Celsius. 
În restul țării, valorile de temperatură vor continua să scadă în regiunile intracarpatice, în timp ce în restul teritoriului disconfortul termic se va menține ridicat. 
Vor fi înnorări, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor lua trecător și aspect de vijelie, în prima parte a zilei în vest, centru și nord, precum și în zona de deal și de munte, apoi mai ales în centru, sud și est. Ploile vor avea și caracter torențial și pe arii restrânse va cădea grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp și izolat 40...50 l/mp.
Temperaturile maxime vor avea valori de la 22 de grade în Dealurile de Vest, până la 35 de grade în sudul Munteniei, iar cele minime se vor situa între 11 și 22 de grade. Indicele temperatură-umezeală va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 al disconfortului termic local în Oltenia, Muntenia și Dobrogea și izolat în Moldova.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei