Săptămâna a început cu vreme veritabilă de primăvară, la Constanța. Ieri, soarele a strălucit în toată splendoarea lui și temperaturile s-au apropiat de 20 de grade Celsius.
- Publicitate -
Astăzi, cerul este din nou senin, dar valorile termice nu vor mai fi atât de ridicate. Vântul va sufla slab, dinspre nord-est, iar maxima termică va atinge 11 grade Celsius. Peste noapte se vor aduna câțiva nori și vântul se va mai înteți. Termometrele vor indica minimum 4 grade Celsius.
Mâine, mercurul va urca din nou în jur de 15 grade, dar spre week-end se va răci simțitor, cu valori ce se vor încadra între 5 și 8 grade Celsius.
În restul țării, astăzi, regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă din an în aproape toată țara. Cerul va fi temporar noros și va ploua slab pe arii restrânse din Transilvania și cu totul izolat în restul teritoriului. La munte, trecător, vor mai fi și lapovițe sau ninsori, slabe. Se va semnala ceață, posibil asociată cu burniță, la începutul zilei local în regiunile extracarpatice și, izolat, în rest, iar noaptea pe arii relativ extinse, mai ales în sud, în est și în centru.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime, în ușoară scădere față de intervalul precedent în sud-vestul și sudul țării, vor fi cuprinse între 7 și 18 grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Banatului și în vestul Olteniei. Minimele termice se vor încadra între -5 grade în depresiunile intramontane și 8 - 10 grade în Dealurile de Vest.