Vremea s-a răcorit ușor și vântul ne-a cam măturat, dar meteorologii vin cu vești bune pentru zilele următoare. După acest episod friguros, reapare soarele și temperaturile cresc, chiar mai mult decât ar fi normal pentru sezonul în care ne aflăm.
- Publicitate -
Astăzi, la Constanța, cerul este însorit și vântul suflă moderat, cu unele intensificări temporare, dinspre nord-vest. Maxima termică va atinge 13 grade Celsius. Peste noapte, vor mai veni câțiva nori în zonă și termometrele vor indica minimum 8 grade.
Mâine, va fi din nou cer senin și se va încălzi. Valorile termice se vor încadra între 11 și 18 grade. De asemenea, este posibil să se mai semnaleze rafale scurte. În week-end, va fi chiar mai cald și se vor înregistra 21, 22 de grade pe timpul zilei și 13, 14 grade noaptea.