Vremea rămâne schimbătoare, săptămâna aceasta, în toată zona Dobrogei şi pe litoral. Meteorologii anunţă temperaturi oscilante, dar şi nori şi ploi. Valorile termice rămân sub cele normale pentru această perioadă a anului.
- Publicitate -
Astăzi, la Constanţa, cerul este senin şi vântul suflă moderat, dinspre sud-est. Maxima termică va atinge 14 grade Celsius. Peste noapte, se adună nori şi sunt aşteptate ploi slabe. Termometrele vor indica minimum 8 grade. Miercuri, aversele se vor înteţi, mai ales pe timpul zilei. Temperaturile se vor situa între 6 şi 13 grade.
Joi, pe 15 aprilie, norii se mai risipesc şi vor fi perioade însorite, însă, încă va fi destul de frig. Vor fi 14 grade ziua şi 5 grade Celsius noaptea. Vineri, va veni un nou front atmosferic rece şi temperaturile vor mai scădea, până pe la 11 grade pe timpul zilei. Iar, în week-end, norii vor aduce şi ceva ploi izolate, sâmbătă noaptea şi duminică. Vor fi între 7 şi 11 grade.