Zece locuri noi de joacă pentru copii. În ce zone sunt amplasate acestea

de Mirabela ȘERBĂNESCU Miercuri, 04 Octombrie 2023 146
La momentul actual, Primăria Constanța lucrează pentru ca în fiecare cartier să existe locuri de joacă, iar cele care au fost desființate să fie reamenajate cu echipamente moderne și să poată fi folosite în siguranță. Potrivit reprezentanților municipalității, în prezent, sunt în curs de reamenajare zece locuri de joacă, iar la două dintre ele au fost deja aduse și se montează elementele de joacă. Mai exact, vorbim despre spațiul din zona de agrement de pe strada Brizei și cel din parcul din cartierul Poarta 6.
În paralel, celelalte opt locuri sunt în diferite stadii de execuție. Se lucrează la infrastructură pe strada Arcului/strada Progresului, bloc D1, strada Arcului/strada Liliacului (bulevardul Aurel Vlaicu, bloc D1), strada Progresului nr. 7, bulevardul I. C. Brătianu, bloc PAV 6, Parc Doraly, strada Solidarității/strada Prieteniei bloc H1, bulevardul 1 Mai, bloc H18, aleea Alexandru Gherghel, bloc DE 22/DR 13. Toate locurile de joacă sunt refăcute de la zero: se amenajează ziduri de sprijin pentru siguranța celor mici acolo unde este cazul, se toarnă pat de nisip, piatră, se montează elemente de joacă noi și variate, iar ultimul pas constă în turnarea unui covor de cauciuc antitraumă. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei