Zeci de sancţiuni aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială

de Mirabela ȘERBĂNESCU Vineri, 16 Iunie 2023 377
În ultimele zile, polițiștii locali au desfășurat o acțiune tematică care a avut ca scop verificarea respectării normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și a curățeniei în municipiul Constanța. Potrivit Primăriei Constanţa, în cadrul activităților de prevenire și combatere a faptelor ilicite au fost legitimate 196 persoane, dintre care una a fost condusă și predată la sediul IPJ -Serviciul pentru Imigrări al Județului Constanța, deoarece persoana figura ca și persoană urmărită, în temeiul legii. În urma verificărilor menţionate s-au aplicat 166 sancțiuni contravenționale, în valoare de 44.820 lei. De asemenea, au fost dispuse trei măsuri complementare pentru aducerea terenului în starea inițială și confiscarea bunurilor folosite la săvârșirea faptei contravenționale.
Cele mai multe abateri au vizat fapte antisociale precum proferarea de injurii apelare la mila publicului, refuz de legitimare, consum de alcool pe domeniul public, lipsă titlu de călătorie valabil, răscolirea gunoiului din containerele special amenajate, aruncarea ambalajelor, pe domeniul public, depozitarea de bunuri pe domeniul public, comerț neautorizat, depozitarea deșeurilor provenite din activități gospodărești în alte tipuri de recipienți decât europubele sau containere speciale etc. Precizăm că la acțiune au participat și polițiști din cadrul IPJ Constanța - Secția urbană 1 Poliție şi jandarmi ai Grupării Mobile „Tomis”. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei