Ziua Persoanelor cu Dizabilități, marcată printr-un spectacol

de Andreea PERHAIȚĂ Joi, 06 Decembrie 2018 183
Adulții și copiii cu dizabilități aflați în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța îi așteaptă, astăzi, pe constănțeni la un spectacol deosebit, prilejuit de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități.
Aceștia vor sărbători prin cântec, dans, piese de teatru, pantomimă și jocuri de lumini și umbre. Spectacolul, intitulat "Pentru și Împreună", va avea loc începând cu ora 14, la Casa de Cultură "Constantin Tănase" din orașul Techirghiol.
La nivelul județului Constanța, în evidențele DGASPC Constanța se află 22.414 persoane cu dizabilități. "15 procente din populația lumii trăiește cu o formă de dizabilitate. Vorbim despre societate incluzivă, adică despre eliminarea barierelor din calea incluziunii persoanelor cu dizabilități, despre faptul că acestora li se acordă puterea să participe pe deplin la viața societății", precizează Oana Manoilă, purtătorul de cuvânt al DGASPC Constanța. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei