Zona Trocadero, fără apă rece

de Andreea PERHAIȚĂ Marţi, 22 Ianuarie 2013 189
Constănțenii care locuiesc în zona Trocadero vor fi lipsiți de apă rece astăzi, timp de câteva ore.
Pentru executarea unor lucrări de reabilitare conducte din municipiul Constanța, lucrări executate în cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu, S.C. RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile marți, 22 ianuarie 2013, în intervalul orar 9,00 - 16,00, fiind afectați abonații din perimetrul delimitat de străzile Ion Lahovari - Poporului - Mihai Viteazu - Nicolae Iorga și cei de pe strada Flămânda.
"Ne cerem scuze față de consumatorii afectați de aceste lucrări și îi asigurăm că S.C. RAJA S.A. Constanța va face tot ce este necesar pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile într-un timp cât mai scurt. Totodată, rugăm toți abonații afectați de această oprire să-și asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei", precizează purtătorul de cuvânt al S.C. RAJA S.A., Irina Oprea. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei