Punct final al ediției de anul acesta a turneului "Brașov Indoor Cup" la minifotbal, eveniment la care Academia de Fotbal "Gheorghe Hagi" a trimis echipe atât la categoria 2004 (36 competitoare), cât și la 2006 (32 de competitoare). Ambele formații constănțene au înregistrat performanțe excelente în acest concurs care a adunat crema fotbalului românesc la categoriile de vârstă amintite.
- Publicitate -
Astfel, Academia Hagi 2004 (antrenor, Cosmin Constantin; director coordonator, Constantin Mareș) a izbutit să intre în posesia trofeului după un parcurs de vis. Printre victimele constănțenilor din fazele superioare ale competiției, s-au numărat Unirea Dej, Dinamo București, CFR Cluj și Școala de Fotbal "Dani Coman". În ciuda faptului că Academia Hagi a încheiat turneul cu un parcurs perfect, organizatorii nu au acordat niciun premiu special constăn-țenilor.
Evoluție foarte bună a avut și Academia Hagi 2006 (antrenor, Mihai Stere; director coordonator, Constantin Mareș), care a încheiat turneul pe locul secund, după ce a cedat în ultimul act în fața echipei FC Brașov. Până în finală, constănțenii au avut un parcurs excelent, înregistrând șase victorii consecutive. În cadrul festivității de premiere, constănțeanul Luca Băsceanu a primit trofeul pentru "Cel mai bun jucător al competiției".