Stadionul "1 Mai" din Slobozia a găzduit partida de fotbal dintre echipele ACS Frontiera Tomis Constanța (reprezentanta Gărzii de Coastă) și cea a Aparatului Central al MAI, contând pentru faza optimilor de finală ale Campionatului de fotbal rezervat structurilor Ministerului Administrației și Internelor.
- Publicitate -
La capătul unei partide spectaculoase, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au învins cu scorul de 4-3 (0-2), prin golurile marcate de Lupșe (min. 60), Zgubea (68) și Pîndic (75 și 85).
Antrenorii Cornel Roșu și Daniel Benghea au trimis în teren următoarea formulă de echipă: Nicolov, Moloșag, Voicu, Munteanu, Baltag, Lupșe, Chiriță, Ciobanu, Zgubea, Georgescu, Pîndic; Rezerve utilizate: Murgu, Năstase, Mîndruță, Cotabiță și Abdulgani.
Conform informațiilor furnizate de Marius Niculescu, purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, următoarea adversară a Frontierei Tomis, în faza sferturilor de finală, va fi reprezentanta Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș.