Fostul arbitru constănțean de box Suat Ibraim a avut parte, săptămâna trecută, de două evenimente cu încărcătură emoțională diametral opusă.
- Publicitate -
"Cu regret, am aflat de moartea lui Teofilo Stevenson, unul dintre pugiliștii cubanezi de legendă, un veritabil artist al ringului, o valoare incontestabilă a sportului mondial. Stevenson face parte dintr-o galerie ilustră a personalităților care au marcat pe viață lumea nobilei arte. Cubanezii boxau frecvent, pe vremuri, la Mănușa Litoralului, păcat că acea frumoasă tradiție nu s-a păstrat. Sigur, nu sunt bani pentru box, așa că rămânem cu amintirile", a declarat, pentru "Cuget Liber", Suat Ibraim.
Pe de altă parte, fostul arbitru are și motive de bucurie.
"După lungi căutări, am reușit să găsesc oameni de suflet, care m-au ajutat să editez mult dorita carte «Caricaturi bine ticluite și anecdote cu umor». Vreau să le mulțumesc, și pe această cale, celor care m-au susținut: Fusun Aramaz, Consulul General al Republicii Turcia la Constanța, Paul Prodan, director INFCON, Mariana Gâju, primar al comunei Cumpăna, și Ovidiu Dunăreanu, membru al Uniunii Scriitorilor din România - filiala Dobrogea. De asemenea, îl amintesc și pe regretatul profesor Ioan Popișteanu, fostul director al Bibliotecii Universitare, plecat anul acesta dintre noi", a spus Suat Ibraim.