Prezent la meciul cu Languedoc, fostul internațional român Adrian Tinca, actualmente antrenor al echipei de juniori U16 de la CS Cleopatra, s-a declarat dezamăgit de prestația componenților Selecționatei Dobrogei.
- Publicitate -
"Orice meci în care ai adversari străini - și francezii înseamnă mult în rugby-ul mondial - trebuie jucat în primul rând cu sufletul. Rugby-ul nu se asemănă cu lucrul la birou, unde ai venit, ai semnat condica, aștepți să treacă timpul și îți iei salariul. Aici trebuie implicare sută la sută, din toate punctele de vedere. Am rămas surprins neplăcut de atitudinea unor jucători care, deși beneficiază de contracte bune, nu s-au dăruit și nu au arătat nimic în teren", a spus Tinca.