Joi, 04 Iunie 2026

Agenda olimpică

de Cuget Liber Luni, 17 Ianuarie 2011 383 2 min citire
// Acțiunile greviste în timpul Jocurilor Olimpice din 2012, de la Londra, ar aduce mari prejudicii economiei Marii Britanii și reputației întregii țări, au transmis liderilor sindicatelor, primul ministru David Cameron și primarul Londrei, Boris Johnson.
Cei doi politicieni britanici sunt îngrijorați de amenințarea unor greve în timpul Jocurilor Olimpice de anul viitor, după ce lucrătorii de la metrou au anunțat o astfel de acțiune în ziua din aprilie în care este programată nunta prințului William cu Kate Middleton.
Într-un articol semnat împreună de cei doi oficiali în cotidianul "The Sun", Cameron și Johnson îi atenționează pe liderii sindicali, care au refuzat să discute despre un fel de armistițiu olimpic, asupra riscurilor unei greve care să afecteze JO-2012, îndemnând, totodată, spre un dialog constructiv în locul unei confruntări.
// Președintele Comitetului Olimpic Internațional, Jacques Rogge, a declarat, pentru cotidianul britanic "Evening Standard" că dorește să fie păstrată pista de atletism la stadionul olimpic din 2012 și după ce se încheie Jocurile Olimpice, afirmație în totală contradicție cu propunerea făcută de clubul de fotbal Tottenham, care vrea să preia arena, dar cere desființarea pistei.
Președintele CIO a subliniat faptul că arena londoneză a costat 500 milioane de lire sterline din partea contribuabililor, în timp ce Tottenham propune ca pista olimpică să fie mutată pe un stadion londonez mai mic, al clubului de fotbal de divizie secundă Crystal Palace. Pe de altă parte, un atu important al candidaturii Londrei la JO a fost tocmai perspectiva de a dota capitala britanică, în urma acestei competiții, cu o arenă importantă pentru atletism, federația internațională având o greutate aparte în mișcarea olimpică.
O decizie în legătură cu stadionul olimpic, a cărui capacitate va fi de 80.000 de locuri pe scaune, va fi luată la sfârșitul acestei luni, proprietarii având de ales între Tottenham și West Ham, unul dintre cele două cluburi londoneze urmând să dispute aici meciuri începând din sezonul 2014-2015. West Ham propune păstrarea pistei de atletism și promite să pună la punct un proiect sustenabil și mai bun decât al Tottenham.
Taguri
Articolul anterior Remiză, dar puteau da lovitura pe final!
Articolul următor Horia Tecău, meci ușor în runda inaugurală

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei