A căzut cortina şi peste ediţia 2023 a Campionatelor Mondiale de bob de la St. Moritz. În exclusivista staţiune elveţiană, într-o companie selectă, constănţeanca Andreea Grecu a terminat la doar câteva sutimi de Top 10, pe o pârtie specială.
- Publicitate -
Echipajul român format din Andreea Grecu (pilot) şi Teodora Vlad (împingătoare) s-a clasat pe locul 11 în proba feminină de bob dublu, timpul cumulat în cele patru manşe fiind de 4 minute, 36 secunde, 81 sutimi.
A fost o bătălie acerbă pentru accederea în Top 10, în care au mai fost implicate echipajele Martina Fontanive / Mara Morell (Elveţia; 4:36.17; locul 7), Cynthia Appiah / Niamh Haughey (Canada; 4:36.47; locul 8), Qing Ying / Yu Wang (China; 4:36.54; locul 9) şi Mingming Huai / Xuan Wang (China; 4:36.58; locul 10), diferenţa fiind făcută de numai câteva sutimi.
Germania şi-a tras din nou partea leului şi şi-a adjudecat medaliile de aur şi argint, prin echipajele Kim Kalicki / Leonie Fiebig, respectiv Lisa Buckwitz / Kira Lipperheide, în timp ce multipla campioană olimpică şi mondială Kaillie Humphries, având-o împingătoare pe Kaysha Love, a pilotat bobul Statelor Unite ale Americii medaliat cu bronz.
La monobob, Andreea Grecu încheiase Mondialele pe poziţia a 14-a.
„Pârtia din St. Moritz este una specială, în sensul că nu este naturală, în fiecare an se construieşte de la zero, astfel că sunt mici schimbări la fiecare ediţie. Nu am găsit cea mai rapidă trasă a bobului, însă nu am avut obiectiv să terminăm în primii şase, ci în primii 10”, a declarat Andreea Grecu.
O mare surpriză pe pârtia elveţiană a fost răsturnarea, în manşa a treia a probei de bob dublu, a campioanei Laura Nolte.
„Nemţoaica este cel mai bun pilot din lume la ora actuală, dar se întâmplă şi astfel de evenimente. Eu am reuşit să o înving pe Kim Kalicki la Europene, medaliată acum cu aur. Este o încurajare că, dacă munceşti foarte mult şi îţi propui să te apropii de medalii, este posibil, dar nu atunci când spun alţii, ci când simţi tu că reuşeşti”, a explicat sportiva din Constanţa.
„Andreea a luptat până în ultima manşă împotriva echipajelor din SUA, China şi Canada. Virajul unu a fost dificil, a avut probleme în prima şi în a treia manşă, dar în final, cu o manşă de locul şapte, a arătat că se poate”, a adăugat, pentru „Cuget Liber”, antrenorul Paul Neagu.
Cel de-al doilea echipaj al României, alcătuit din Georgeta Popescu (pilot) şi Antonia Sârbu (împingător), a terminat competiţia pe locul 18, la St. Moritz fiind un bun prilej de a acumula experienţă.
XXX
Pentru componentele lotului naţional de bob al României, urmează o nouă provocare: cea de-a şaptea etapă din circuitul Cupei Mondiale, care va avea loc, week-end-ul viitor, la Innsbruck (Austria), pe o pârtie care, în ultimele zile, a avut probleme cu sistemul de răcire.
„Sper să intru în Top 6 la monobob şi în primii 10 la bob dublu”, şi-a dezvăluit obiectivele Andreea Grecu.