Atletism / Ediţia de anul acesta a Maratonului Nisipului, anulată din cauza pandemiei Covid-19

de Sorin MIHALACHE Marţi, 20 Octombrie 2020 233
Veste tristă pentru iubitorii de mişcare, în special a celor pasionaţi de alergările pe distanţe mai mari.
Ediţia de anul acesta a Maratonului Nisipiului, programată iniţial în primăvară (28-29 martie) şi amânată ulterior pentru toamnă (7-8 noiembrie), a fost anulată, din pricina pandemiei Covid-19.
„Având în vedere tendința ascendentă a cazurilor cu infectare Covid-19 în România din ultimele două săptămâni, numărul mare de infectări noi, dar și de decese care au plasat România în zona roșie pentru multe țări europene, precum şi numeroasele măsuri şi interdicții luate în continuare la nivel național de autoritățile competente, precum și de autoritățile locale, pentru a asigura sănătatea și siguranța noastră, a tuturor, și pentru a susține măsurile impuse pentru prevenirea extinderii epidemiei în România, am decis anularea desfăşurării ediţiei a şaptea a Maratonului Nisipului, din anul 2020”, a precizat Daniel Antonaru, preşedintele Asociaţiei Sportive SanaSport, organizator al competiţiei.
Foto: Arhiva Cuget Liber
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei