Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Campionii mondiali ai Farului, premiați de Octavian Belu

de Cuget Liber Sâmbătă, 10 Mai 2008 326 < 1 min citire
Președintele Agenției Naționale pentru Sport, Octavian Belu, a premiat, vineri, la sediul forului pe care îl conduce, lotul național de gimnastică aerobică al României, pentru rezultatele de la Mondiale.
În Germania, la Ulm, gimnaștii au cucerit cinci medalii (două de aur - pe echipe și la trio masculin, două de argint - la individual feminin și la dublu mixt și una de bronz - iar la dublu mixt), toți laureații fiind de la CS Farul Constanța (Mircea Brânzea, Valentin Mavrodineanu, Mircea Zamfir, Cristina Nedelcu și Cristina Antonescu). Aceștia au fost însoțiți la întâlnirea cu președintele ANS de antrenoarea Marcela Fumea.
"Eu sunt mulțumită de rezultate, deși domnul președinte mi-a spus că se putea ceva mai bine. Medalia de aur la echipe, pe care o cucerim pentru a treia oară consecutiv, este cea mai importantă, iar la trio am avut cel mai aplaudat exercițiu din competiție", a declarat Marcela Fumea.
Taguri
Articolul anterior Câștigătorii "Cupei Oil Terminal Constanța", premiați cu o excursie în Delta Dunării
Articolul următor Microsoft contestă amenda primită de la UE

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei